Acțiunile turcești au urcat la un maxim record luni, în contextul în care numirea a doi foști bancheri de pe Wall Street în noua echipă economică a țării alimentează optimismul că guvernul va reveni la politici mai convenționale.
Bursa din Istanbul a decis luni activarea mecanismului ''circuit breaker'' (suspendarea tranzacțiilor), după ce indicele principal a scăzut cu 6,38% în predeschiderea ședinței de luni, în urma rezultatului strâns al alegerilor din Turcia, transmite Reuters.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) își va vinde pachetul de 10% pe care îl deține la Bursa de Valori de la Istanbul, după ce în postul de director general al bursei a fost numit Hakan Atilla, un fost bancher de la banca de stat din Turcia, Halkbank, condamnat la închisoare în SUA pentru încălcarea sancțiunilor impuse Iranului, au declarat miercuri pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.
Piața de capital din Turcia și lira avansează puternic luni, în timp ce costul de finanțare al țării scade, după ce premierul Binali Yildirim a anunțat că guvernul intenționează să inființeze un fond de investiții în valoare de "zeci de miliarde de dolari" pentru a sprijini economia locală, afectată de lovitura de stat eșuată de acum 10 zile.